Adina Florea: Dosarele care vizează magistrați ar putea fi o formă de șantaj

Adina Florea: Dosarele care vizează magistrați ar putea fi o formă de șantaj
Publicat: 13/09/2018, 17:42
Actualizat: 25/03/2019, 23:13

„Activitatea desfășurată de procurori, implicit activitatea de urmărire penală, este riguros reglementată de Legea 304/2004 privind organizarea judiciară și de Codul de procedură penală. Prin urmare, nu era și nici nu este necesară vreo adăugire la lege prin încheierea unor protocoale”, a declarat Adina Florea, pentru MEDIAFAX, cu privire la rolul protocoalelor secrete încheiate între Serviciul Român de Informații și Ministerul Public.

Aceasta susține că procurorii au obligația să aplice legea în cazul în care va fi emisă o ordonanță de urgență care să permită revizuirea sentințelor definitive date în baza protocoalelor secrete.

„Elaborarea unei asemenea ordonanțe este atributul guvernului iar procurorul are obligația de a aplica legea și nu de a o comenta”, a spus procurorul Florea, cu privire la oportunitatea unei astfel de ordonanțe.

Totodată, Adina Florea nu exclude ca dosarele care vizează magistrații să reprezinte o formă de șantaj.

„Nu cunosc modul de sesizare în dosarele penale în care sunt vizați magistrați. Nu exclud ca aceste dosare să reprezinte o formă de șantaj a magistraților cu atât mai mult cu cât denunțurile trebuie să îndeplinească rigorile impuse de Codul de procedură penală”.

Iar despre cauza care o viza și care se afla pe rolul DNA, magistratul declară că: „Nu mi s-a comunicat de către Direcția Națională Anticorupție niciun act de procedură și nicio citație din cuprinsul cărora să rezulte că aș fi cercetată pentru săvârșirea vreunei infracțiuni. Singurul act comunicat a fost ordonanța de infirmare, act care mi s-a comunicat de către Înalta Curte de Casație și Justiție și din cuprinsul căruia nu rezultă implicarea mea în săvârșirea vreunei fapte penale”.

Chestionată cu privire la acțiunea de „decapare instituțională”, despre care vorbea fostul procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi în dosarul retrocedărilor de case, și dacă aceasta a fost unul dintre scopurile greșite ale conducerii DNA, Adina Florea a afirmat: „Expresia > nu este proprie limbajului pe care-l folosesc și, prin urmare, nu sunt în măsură să ofer o definiție a acestei expresii”.

Procurorul spune că pe Laura Codruța Kovesi a cunoscut-o datorită funcției sale, iar ultima discuție au avut-o în anul 2010.

„În virtutea raporturilor instituționale am cunoscut-o pe doamna procuror Laura Codruța Kovesi când se afla în exercitarea mandatului de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ultima dată când am discutat cu doamna procuror general a fost cu prilejul ședinței de bilanț care s-a organizat la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în ziua de 26.02.2010. Doamna procuror general, Laura Codruța Kovesi a participat la această ședință de bilanț, eu fiind procuror general delegat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, cu acest prilej, am avut o discuție profesională. De la acea dată nu am mai comunicat cu doamna procuror”, a afirmat procurorul Florea, pentru MEDIAFAX.

Adina Florea, propusă de ministrul Justiției pentru șefia DNA, urmează să primească aviz consultativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Declară că a fost opțiunea sa de a se înscrie doar la a doua sesiune de selecție pentru conducerea DNA.

„Am convingerea că secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza cu obiectivitate și imparțialitate propunerea formulată de Ministrul Justiției, domnul Tudorel Toader, cu atât mai mult cu cât Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției”, afirmă Adina Florea, cu privire la modalitatea în care va încerca să convingă procurorii CSM să dea aviz pozitiv.

Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat calendarul privind examinarea Adinei Florea la conducerea DNA, interviul în fața Secției urmând a fi susținut pe 27 septembrie, iar avizul să fie transmis ministerului Justiției pe 2 octombrie.

Procurorul Adina Florea este propunerea ministrului Tudorel Toader pentru funcția de șef al DNA, a anunțat, săptămâna trecută, ministerul Justiției.

Adina Florea vine de la Parchetul Curții de Apel Constanța. Înainte de această funcție, ea a fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, și procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații